Click pentru a te abona

Anchetat după ce a fost prins cu 1700 litri de motorină fără documente legale

5.4K Shares

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea localității Ghindărești, un cetățean român care transporta cu ajutorul unei autoutilitare cantitatea de 1700 litri de motorină, fără documente justificative.

Furt de motorină la Constanța decembrie 2023

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, au observat o autoutilitară care se deplasa pe un drum din localitatea Ghindărești.

Furt de motorină la Constanța


În urma interceptării autovehiculului, au constatat faptul că acesta era condus de către un cetățean român în vârstă de 40 de ani, iar în urma controlului efectuat au descoperit în interiorul acestuia, nouă butoaie de tablă, care conțineau cantitatea de 1700 litri de motorină, pentru care nu existau documente justificative.

Întreaga cantitate de motorină a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

5.4K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com