Click pentru a te abona

Control la Academia de Poliție după ce 63 de studenți au suferit de toxiinfecție alimentară din cauza alimentelor stricate servite la masă

668 Shares

În cursul săptămânii care tocmai s-a încheiat, 63 de studenţi ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, au prezentat simptome de toxiinfecţie alimentară, primind îngrijirile medicilor. Sindicatul Europol a făcut public faptul că studenților li se servește la masă mâncare stricată, cu viermi.

Mâncare cu viermi la Academia de Poliție

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus în data de 15.11.2023 constituirea unei comisii, coordonată de secretarul general adjunct al MAI şi formată din specialişti ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Medicale şi ai Direcţiei Generale Logistice, pentru analizarea cauzelor care au dus la producerea incidentului din data de 14.11.2023, când mai mulţi studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au prezentat stări de rău”,

a anunţat, vineri, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.

Au fost dispuse mai multe măsuri:

  • sprijinirea anchetei epidemiologice aflată încă în derulare, inclusiv prin transmiterea probelor prelevate către laboratoare de specialitate;
  • verificări cu privire la respectarea tuturor normelor de depozitare, de manipulare, de preparare şi servire a alimentelor;
  • prelevarea de probe şi efectuarea de analize de laborator atât din alimente cât şi din spaţiile de preparare şi de servire a mesei;
  • testarea medicală, prin examen de laborator, a personalului care deserveşte unitatea de alimentaţie a Academiei;
  • igienizarea suplimentară a spaţiilor de prepare şi de servire a mesei şi a celor destinate ca săli de clasă;
  • suplimentarea serviciului medical în instituţie pentru atenta supraveghere a studenţilor.

„Conducerea instituţiei îşi exprimă regretul pentru această situaţie şi efectuează demersurile necesare pentru identificarea cauzei, remedierea situaţiei şi preîntâmpinarea apariţiei unor incidente similare”,

a mai transmis Ministerul de Interne.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

668 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com