Nicolae Ciucă: Ca să onorăm istoria PNL, trebuie să muncim şi trebuie să nu ne uităm la ce fac alţii, trebuie să ne uităm la ce facem noi
Eu cred foarte mult în capacitatea PNL, în oamenii PNL, în determinarea PNL să ducă mai departe acea istorie despre care ne place să vorbim . Ca să onorăm istoria PNL, trebuie să muncim şi trebuie să nu ne uitm la ce fac alţii, trebuie să ne uităm la ce facem noi,
a afirmat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă la postul public de televiziune.
Nicolae Ciucă a afirmat, de asemenea, că de fiecare dată când a luat o decizie a făcut-o pentru ”ceea ce trebuie să se întâmple bine”.
Când am luat o decizie, nu m-am gândit că trebuie să culeg roadele, decizia nu o iei pentru tine, decizia o iei pentru ceea ce trebuie să să întâmple bine, trebuie să aibă efecte la nivelul deciziei politice, una absolut strategică şi determinantă pentru viitorul unei ţări, trebuie să avem în vedere că efectele se duc pe termen mediu şi lung,
a mai afirmat liderul liberal.
Acesta afirmă că orice decizie politică trebuie să fie luată în folosul oamenilor:
Important este să luăm decizia bună astăzi, roadele trebuie să le culeagă poporul român (…) Trebuie să vedem ce facem cu decizia politică, astfel încât să fie în beneficiul cetăţenilor,
a mai declarat Nicolae Ciucă.
