Comunitatea Armână din România organizează cea de a XVIII – a ediţie a „Zilelor Culturii Armâne” (20 – 22 octombrie 2023)
Ediţia din acest an se va desfăşura sub egida „In memoriam Nicolas Trifon – un reper al culturii armâneşti”, iar activităţile incluse în program îşi propun să-şi aducă aportul la o mai bună vizibilitate a valorilor şi tradiţiilor specifice armânilor, promovarea dialogului intercultural şi deschiderea spre celelalte culturi.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 20 octombrie, la ora 19.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, acolo unde publicul va asculta cântece tradiţionale/ de inspiraţie tradiţională şi să urmărească piesa de teatru „La câshari”, pusă în scenă de reprezentanţi ai Asociaţiei Armânilor din Veria (Grecia).
Dorim ca patrimoniul nostru cultural, aflate în pericol de dispariţie, să poată fi salvat şi dezvoltat, pentru a transmite generaţiilor viitoare valorile armâneşti. Întelegem astfel să ne bucurăm de şansa oferită astăzi în Europa tuturor culturilor, mai mari sau mai mici. Limba şi cultura armână se află în pericol, procesul de asimilare a armânilor fiind foarte accelerat în toate ţările în care trăiesc. Pentru a ne păstra şi conserva limba, tradiţiile şi cultura este necesar să fie puse în aplicare prevederile “Recomandării 1333/1997 cu privire la limba şi cultura armână” – act adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei,
spun organizatorii.
