Gheorghe Țilincă, primar Casimcea: Avem capacitatea, dorința, să realizăm încă un parc pentru memoria personalităților care ne-au marcat existența dotat și cu echipamentele moderne ale veacului în care trăim
„Viitorul şi trecutul/ Sunt a filei două feţe/Vede-n capăt începutul/Cine ştie să le-nveţe”(Mihai Eminescu)
Casimcea (în limba turcă, Kasım, „cel darnic”) sau, conform altor surse, ar fi o formă modificată de la Kassin Giumi, echivalentul lui Sf. Dumitru sau de la Kasin Giami – „geamie de toamnă”, este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Tulcea, Dobrogea.
Se află în partea de sud a județului, în Podișul Casimcei, este atestată documentar în 1543 și are în componență satele: Rahman, situat la 15 km nord-vest de comună, Haidar, la 11 km nord-est de reședința de comună, Cișmeaua Nouă, la 14 km nord, Războieni la 7 km de reședința de comună, Corugea, la o distanță de 4 km față de Casimcea.
Localitatea Casimcea este satul de reședință al comunei cu același nume iar primarul Gheorghe Țilincă împreună cu toată echipa a transformat satul într-un târg de provincie modern și verde în același timp, unde oamenii de toate vârstele se bucură de prezent fără să uite de trecut, de istoria și legendele locului, cu gândul la viitor.
Incontestabil, Casimcea are cele mai frumoase parcuri(!) Vorbim despre parcurile construite în localitate cu busturile personalităților care s-au născut sau au o legătură cu așezarea din zona Podișului Casimcea născut din cele mai vechi structuri geologice din țară, șisturi cristaline, mezometamorfice și șisturi verzi, parcururi pentru copii și oameni de toate vârstele, un nou parc tematic.
„Vis-à-vis de parcul mare, peste derea, am cumpărat 8000 mp de teren unde amenajăm un parc dotat cu piste de biciclete care fac leg[tura cu drumul Sarighiol – Rahmanu, echipamente pentru sport în aer liber, zone pentru role și skateboard…dar și un pic de istorie.
În mijloc va fi un teren de baschet pe care-l vom amenaja de așa natură încât iarna să-l putem trasforma în patinoar…iar sărbătoarea Crăciunului din acest an (sper!) va căpăta o imagine de vis pentru toți localnicii dar și pentru călătorii care vor dori să ne cunoască trecutul, prezentul, legendele, poveștile care stau în spatele fiecărui proiect realizat.
Este un proiect deosebit, așteptat cu nerăbdare de toate categoriile de vârstă pentru că fiecare va găsi aici un loc de socializare, de relaxare și distracție, de meditație, de amintiri și planuri pentru viitor. Aici vom regăsi busturi ale personalităților care au marcat istoria și devenirea comunei noastre care, va intra curând și în circuitul turistic” ne-a mărturisit cu bucurie și emoție nedisimulată, primarul Gheorghe Țilincă.
„Într-o lume în care este tot mai greu să regăsești sentimentul de stabilitate, încredere, siguranță, încercăm tot ce ne stă în putință să mergem mai departe, către normalitate și continuăm dezvoltarea comunei Casimcea prin finalizarea și deschiderea unor noi șantiere pentru proiecte finanțate prin programele naționale sau prin bugetul local, să evoluăm pentru generațiile care vin după noi” ne-a mai declarat primarul comunei Casimcea, Gheorghe Țilincă.
„Avem în lucru, într-un stadiu avansat un proiect care vizează eficientizarea consumului de energie electrică vorbesc despre un parc fotovoltaic de 5 MGW prin PNRR, pe un teren de 16 ha pe care l-am achiziționat și astfel vom avea asigurată energia pentru iluminatul public, pentru școli, grădinițe, biserici, muzeu, pentru toate instituțiile publice.
Avem în plan și o centrală pentru alimentarea pompelor de captare a apei în Comuna Casimcea tot cu panouri fotovoltaice și vorbim, în fapt, despre un proiect semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu în valoare de 223.600 lei . Vorbim despre o Centrală fotovoltaică cu capacitate instalată de 18 kWp pentru alimentarea pompelor de captare a apei – în Comuna Casimcea.
Este o oportunitate pentru noi, vorbim despre o investiție de aproape 4 milioane de euro, finanțare venită prin PNRR care răspunde, cum spuneam, atât nevoilor cetățenilor cât și pe cele ale mediului înconjurător… în condițiile în care ne pregătim să punem în valoare Rezervațiile naturale unice de pe teritoriul comunei Casimcea Rezervaţia naturală ”Valea Mahomencea”, Rezervația naturală Casimcea, Rezervația naturală Războieni și Rezervația naturală Colțanii Mari, niște zone deosebite pe care dorim să le integrăm, cum spuneam, în circuitele turistice” ne-a mai spus primarul Gheorghe Țilincă.
