Sâmbăta Învierii și Paștile Catolic
Credincioșii catolici au ajuns în Sâmbăta Mare după ce au desăvârșit toate ritualurile așa-numitei Săptămâni a Patimilor, în fapt, ultima săptămână a Postului Sărbătorilor Pascale, Săptămâna Mare, care are menirea de a pregăti oamenii pentru marea taină a Învierii. Această perioadă se definește clar printr-o notă de sobrietate, de tristețe, de pocăință și smerenie, dar și de măreție și de bucurie divină : primele trei zile sunt sfinte pentru că reamintesc sensul escatologic al Paştilor; a patra zi, joi, marchează cea din urmă Cină a Domnului cu ucenicii Săi şi trădarea lui Iuda, a cincea zi, vineri, numită şi Paştile Crucii, fiind cu adevărat începutul Paştilor (Trecerea) iar sâmbătă este ziua în care tristeţea este transformată în bucurie prin Înviere. Sâmbăta Mare este o zi specială când se citește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, se sfințește prescura care va fi împărțită în noaptea de Înviere sub formă de Paști pe care credincioșii le iau acasa și le consumă în perioada Sărbătorilor Pascale, dimineața, înainte de orice altceva. În Sâmbăta Mare, la miezul nopții se săvârșește Minunea: preotul spune “Lumina lui Cristos luminează tuturor” și “ Veniți de luați lumina (!)” și aduce lumina de la focul sacru pe care credincioșii l-au aprins la intrarea în biserică. Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturile din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor – stau în centrul atenţiei acestei nopţi sfinte.
Calcularea datei Paştelui a fost stabilită la Conciliul Ecumenic de la Niceea (325 d. Cr.), convocat de împăratul Constantin cel Mare. S-a hotărât atunci că toţi creştinii vor celebra Paştele în duminica succesivă lunii pline a echinocţiului de primăvară (21 martie). După aceste calcule, Paştele poate cădea între 22 martie şi 25 aprilie.
În realitate, această dată nu este valabilă pentru toţi creştinii. Catolicii şi protestanţii celebrază Paştele împreună, întrucât, în formula (algoritmul) de calcul, ei urmează calendarul gregorian. Ortodocşii sărbătoresc Paştele la o dată diferită, deoarece calculul se face în baza calendarului iulian. Cu toate acestea, periodic, se ajunge la o suprapunere a datelor şi atunci toţi creştinii sărbătoresc Paştele împreună.
Tradiţia ouălor roşii, prezentă la catolicii ca şi la ortodocşi, este un semn al latinităţii creştinismului nostru. Ţăranii Romei antice obişnuiau să îngroape în pământ un ou vopsit în culoare roşie, simbol al fecundităţii, pentru prosperitatea noii recolte. Tocmai cu acest înţeles al vieţii celei noi a intrat oul (roşu) în tradiţia creştină. Oul roşu (culoarea sângelui vărsat) ne aminteşte de sacrificiul lui Cristos şi de viaţa cea nouă la care ne-a făcut părtaşi prin moartea şi Învierea sa.
De Paşti se mănâncă carne de miel. Obiceiul este arhaic, dar în creştinism el capătă un înţeles nou. Prezentându-l pe Cristos discipolilor, Ioan Botezătorul spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatele lumii!”. Acest aliment „ritual“ vorbește ,deasemenea, de sacrificiul lui Cristos, Mielul fără prihană, sacrificat pentru păcatele oamenilor.
