Primăria Tulcea a semnat contractul pentru realizarea noului Plan Urbanistic General – cel mai important instrument de reglementare a dezvoltării urbane
Noul PUG elimină puterea grupurilor de interese care s-au mișcat după bunul plac în jungla edilitară de până acum și care au produs un oraș construit haotic
S-a semnat contractul pentru realizarea noului Plan Urbanistic General (PUG) al Municipiului Tulcea și a Regulamentului Local de Urbanism (R.L.U.) al Municipiului Tulcea, cel mai important instrument de reglementare a dezvoltării urbane dintr-o localitate. PUG menține ordinea în domeniul construcțiilor și previne situațiile ce pot duce la disconfort, aglomerare și haos urbanistic.
„Actualizarea Planului de Urbanism al Municipiului trebuia realizată de foarte mult timp, deoarece actualul PUG datează din 1996 și trebuia, potrivit legii, reînnoit cel puțin odată la 10 ani. A mai fost o încercare, dar care nu a fost realizată. Incomodă.
Pe înțelesul tuturor locuitorilor, neinteresați de datele tehnice, prezentul demers de actualizare a PUG va institui REGULA, LOGICA și RIGOAREA, eliminând puterea neîngrădită a grupurilor de interese care s-au mișcat după bunul plac în jungla edilitară de până acum și care au produs un oraș construit haotic” a declarat primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie după semnarea contractului.
„Agitatorii nemulțumiți de actualizarea PUG sunt cei ce reprezintă bandele de interese, care până acum 3 ani construiau oriunde, orice și oricum, cu bunăvoința (deloc dezinteresată!) a vechii administrații locale.
Noul PUG poate însemna, atâta timp cât autoritățile își fac datoria, sfârșitul haosului urbanistic. Cine îl va elabora: o asociere în care Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – București are un rol central. Așadar, nu un SRL oarecare, ci entitatea cea mai prestigioasă în domeniu! Este principala instituție universitară de stat dedicată formării specialiștilor în domeniul arhitecturii și urbanismului. Ea este totodată cea mai veche și mai credibilă instituție de acest fel din România, fiind continuatoarea formelor succesive de învățământ de arhitectură inițiate în 1892 prin Școala de arhitectură înființată de Societatea Arhitecților Români” a mai spus primarul Ștefan Ilie.
Prestatori: Asocierea dintre Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”- Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză, SC Consulting Quattro Design S.R.L, S.C. Point Zero S.R.L., S.C. Fida Solutions S.R.L. și S.C. TTL Planning S.R.L. Valoare contractuală: 3.495.000 lei fără TVA; Durata de prestare a serviciilor este de 36 luni de la emiterea ordinului de începere a serviciilor.
