Explozie (posibil mină marină) în zona digului din Costinești
UPDATE: Nu s-au înregistrat victime
În urmă cu puțin timp salvatorii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină la o explozie (posibil mină marină) în zona digului din fața Hotelului Forum, Costinești.

Intervin Stația Tuzla cu o autospecială, un echipaj SMURD B2 și o ambarcațiune RHIB Eforie.
“În această dimineaţă, în jurul orei 9.00, am fost solicitaţi prin apel la 112 să intervinim în staţiunea Costineşti acolo unde a avut loc o explozie pe dig.
La faţa locului au fost alocate rapid mai multe resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa, de la staţia Tuzla o autospecială de stingere, un echipaj de prim-ajutor şi, de asemenea, ambarcaţiunea RIB, iar în aceste momente vor pleca şi colegii cu echipajul CBRN.
Ajunşi la faţa locului, colegii au perimetrat zona şi au constatat faptul că este vorba de o explozie în dig. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
