Exercițiu de solidaritate: Astăzi puteți ajuta un tânăr să spere.
Asociația „Măcinii mei de piatră” din Măcin, județul Tulcea, organizează astăzi, 12 septembrie, începând cu orele 19,00 la Casa de Cultura „Grigore Kiazim” Măcin, un spectacol cu scop caritabil : banii plătiți de voi pe bilet vor fi donați pentru început unui adolescent care suferă de mielită transversă acută ( una dintre bolile demielinizante ale sistemului nervos central).

O boală care l-a lăsat paralizat pe tânărul Ivan Alexandru din Măcin aflat sub tratament medical de mai bine de un an. Este un tânăr care are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor celor care mai cred în solidaritate. Al tuturor celor care cred că pot renunța la o mică desfătare personală pentru a ajuta un tânăr să spere. Să știe că nu este singur în fața unui destin cumplit.

Atunci tot universul lui s-a făcut țăndări. Pentru familia lui Alexandru nimic nu a mai fost …normal. O familie modestă de altfel, care-și câștiga existența muncind din greu. Mama lui Alexandru a fost nevoită să renunțe la locul de muncă pe care-l avea (confecționer) și să-și urmeze copilul prin toate spitalele la care a tot fost transferat rând pe rând pentru alte analize și tratamente : Spitalul Grigore Alexandrescu, Spitalul clinic de Urgență Bagdasar Arseni, Centrul National Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii dr. Nicolae Robanescu, Spitalul Marie Currie Bucuresti. Oamenii sunt la capătul puterilor din punct de vedere financiar dar nu încetează să spere că într-o zi Alexandru va merge din nou.
Pentru acest lucru are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Oricine-l poate ajuta pe Alexandru și, pentru început, puteți merge în această seară la un spectacol caritabil organizat de Asociația Măcinii mei de piatră la Casa de Cultură Grigore Kiazim din orașul Măcin, acolo unde mulți tineri cu suflet mare vor cânta și vor dansa pentru a-l ajuta pe Alexandru și pe alți copii sau tineri aflați în situații de grea încercare.
Astăzi oamenii simpli din Măcin și din localitățile limitrofe vor demonstra faptul că pot întinde o mână de ajutor unui suflet de copil speriat, dezamăgit și nu în ultimul rând, prea singur în fața unei încercări atât de mari.
Personal, mă aștept la acest gest de la toți oamenii de bine și, poate n-ar fi rău ca și oamenii un pic mai înstăriți de pe unde s-or afla să facă un exercițiu de omenie și onestitate. Poate chiar politicienii care cer mereu câte ceva. Poate este timpul să vadă și ei câți oameni necăjiți sunt prin toate colțurile uitate de lume.
