Click pentru a te abona

Șocant! Un ucrainean și-a înjunghiat soția pe stradă și a fugit spre graniță dar a intrat cu mașina sub un tir și a murit

719 Shares

Polițiștii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, femeia, de 28 de ani a avut un conflict spontan cu soțul ei de 33 de ani, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect ascuțit în mijlocul străzii, la Galați. Femeia în stare gravă a fost dusă la Spitalul Județean Galați. Agresorul a murit în timp ce încerca să fugă din țară.

Ucrainean accident dupa ce si a înjunghiat soția 30 Iulie 2023

„După ce ar fi agresat-o pe soția lui, bărbatul ar fi plecat cu un autoturism către vama Giurgiulești și, pe fondul neatenției, a intrat în coliziune cu o autoutilitară cu remorcă, ce era staționată, în urma impactului, bărbatul pierzându-și viața”, conform polițiștilor.

Bărbatul a încercat să fugă din ţară, pe la vama Giurgiuleşti, în Ucraina, însă pe drum a intrat în plin într-un TIR, iar impactul a fost devastator. Autoturismul condus de ucrainean a fost strivit complet, iar bărbatul a murit.

Anchetatorii au deschis dosar penal de violență în familie, urmând ca, după examinarea medico-legală, să se stabilească dacă au fost și alte infracțiuni.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

719 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com