Click pentru a te abona

Prins de jandarmi după ce a furat banii dintr-un magazin și i-a jucat la păcănele

5.6K Shares

A furat banii dintr-un magazin și i-a jucat la păcănele. Ulterior, a fost prins de echipajul de jandarmi aflat în serviciu, pe stradă, în zona oborului de animale din municipiul Brăila.

Totul s-a petrecut duminică dimineață. Un bărbat a intrat într-un magazin situat în cartierul Obor și, în câteva secunde, profitând de neatenția vânzătoarei, a sustras niște cutii cu bani aflate pe partea cealaltă a tejghelei. S-a făcut nevăzut imediat.

La scurt timp după cele întâmplate, prin zonă a trecut un echipaj de jandarmerie, iar vânzătoarea le-a povestit jandarmilor ce pățise. Echipajul a verificat zona, identificându-l pe bărbatul descris de angajata magazinului, în zona oborului de animale.

Brăileanul și-a recunoscut fapta în fața colegilor noștri, însă banii nu-i mai avea asupra sa. Acesta a declarat că a mers într-o sală de jocuri din cartier și ar fi jucat la un aparat toată suma sustrasă.

Jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, au întocmit actul de sesizare, iar cercetările vor fi continuate de polițiști.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

5.6K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com