Primăria Tulcea: Proiectul „EDAPHIC BLOOM Danube” a primit finanțare din partea Guvernului Germaniei prin intermediul programului EUKI
A avut loc la Tulcea, în cadrul Muzeului Satului Pescăresc Tradițional, un eveniment sub egida proiectului „EDAPHIC BLOOM Danube”, eveniment organizat în completarea unor sesiuni anterioare similare, cu scopul de a creşte nivelul de înțelegere a conceptului nZEB în rândurile factorilor de decizie şi a specialiştilor din regiune.
Acțiunea a făcut parte din întâlnirile „Arhitecții şi Oraşul”, sesiuni organizate de Primăria Municipiului Tulcea, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala Dobrogea. Partea de introducere în temă a fost facilitată de Andreea Matache, Arhitect Şef în cadrul Primăriei Municipiului Tulcea, şi Anca Suhov, din partea OAR Dobrogea, această parte de deschidere a evenimentului fiind totodată marcată de discursurile primarului Ştefan Ilie, Primarul Municipiului Tulcea şi Marian Tudor, Directorul General – Institutul National de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunarii” – INCDDD.
După deschidere, a urmat un training cu titlul: „Performanța energetică a clădirilor – tranziția către un fond de clădiri cu emisii scăzute de carbon: Clădirea cu consum de energie aproape egal cu zero şi renovarea energetică majoră – de la concept la practică”, lector fiind Horia Petran din partea INCD Urban-Incerc București.
În cea de-a doua zi, atelierul de lucru „Stimularea practicilor și comportamentelor energetice durabile și sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor” a reunit încă o dată actori locali în vederea discutării modului prin care aceştia pot colabora pentru atingerea obiectivelor de renovare energetică profundă şi creşterea sustenabilității şi rezilienței fondului construit la nivelul județului Tulcea.
De asemenea, participanții au putut asista la mai multe prezentări ale unor exemple de bună practică, proiecte din sfera dezvoltărilor urbane şi clădirilor de înaltă performanță implementate în afara țării, dar şi pe plan local.Totodată, cei prezenți au putut afla mai multe despre diferitele alte rezultate cheie ale proiectului „EDAPHIC BLOOM Danube”, printre care cea mai importantă poate fi considerată „Platforma de cartografiere a performanței energetice a clădirilor existente la nivelul Municipiului Tulcea”.
Proiectul „EDAPHIC BLOOM Danube” a primit finanțare din partea Guvernului Germaniei prin intermediul programului EUKI.
