Servicii Publice Tulcea organizează Târgul de adopții pentru animalele fără stăpân
Servicii Publice Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea organizează Târgul de adopții pentru animalele fără stăpân, sâmbătă, 24 iunie 2023, în Parcul Personalităților din municipiul Tulcea.
Prin organizarea acestui eveniment, Primăria Municipiului Tulcea dorește să atragă atenția asupra importanței adopției responsabile și a îngrijirii adecvate a animalelor de companie. Prin informare și educație, se încurajează publicul să ia în considerare adoptarea unui câine, în locul achiziționării unuia de la crescători sau magazinele de animale.
De asemenea, evenimentul aduce în atenția participanților necesitatea oferirii unei îngrijiri adecvate, inclusiv hrănirea, vaccinarea, sterilizarea și iubirea necondiționată a animalelor de companie.
