Un bărbat a murit înecat la Costinești. A intervenit și elicopterul SMURD dar nu s-a putut face nimic
Salvatorii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină la un eveniment dramatic, un bărbat care a dispărut în apele lacului de lângă hotelul Cris din Costinești. Bărbatul a fost scos din lac, inconștient, s-au aplicat toate manevrele de resuscitare conform protocolului pentru ca în final să fie declarat decedat.
A intervenit Stația Tuzla cu o autospecială, un echipaj SAJ si elicopterul SMURD.
„Polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost scos din Marea Neagră, în zona pontonului de pe Lacul Costinești. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că este vorba de un bărbat, de 53 de ani, aflat în stare de inconștiență.
La fața locului au sosit un echipaj SMURD și unul din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, care au efectuat manevre de resuscitare, în urma cărora bărbatul a fost declarat decedat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” conform IPJ Constanta.
