Călăuzele Apelor (Delta Dunării) și Via Transilvanica, cele două proiecte din România câștigătoare la Premiile Europene pentru Patrimoniu
Călăuzele Apelor, o inițiativă pentru copii derulată în Delta Dunării, care a fost premiată la categoria Educație, formare și meșteșug și Via Transilvanica, cel mai lung traseu de drumeții din țara noastră (1.400 km), sunt cele două proiecte din România care au fost alese câștigătoare la Premiile Europene pentru Patrimoniu.
La baza selecției s-a aflat analiza unui juriu format din experți în patrimoniu din întreaga Europă. Aceștia au evaluat înscrieri din 35 de țări.
Pentru Călăuzele Apelor, juriul și-a motivat distincția astfel: „Prin implicarea copiilor ce provin din cinci grupuri etnice, proiectul Călăuzele Apelor (Pathfinders of the Waters) contribuie la integrarea culturală a copiilor din medii diverse. Barca este atât centrul fizic al proiectului, cât și un simbol puternic care ajută la stimularea înțelegerii ecosistemului mai larg al Dunării”. În plus, experții au apreciat replicabilitatea proiectului, care conectează mai multe comunități europene.
Călăuzele Apelor este o inițiativă a Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23 și vizează satele de-a lungul Dunării cu acces limitat la activităţi culturale. În cadrul sesiunilor de lucru, copii din Mila 23, Orșova, Drobeta Turnu Severin, Eșelnița, Sfântu Gheorghe, Sulina, Piscu, Chilia Veche și Comana construiesc canotci, ambarcațiuni tradiționale ale Deltei, și explorează apele în preajma cărora locuiesc pentru a învăța despre valoarea patrimoniului acvatic.
Despre Via Transilvanica, experții au precizat că „acționează ca o conexiune vitală între comunitate și diversele fațete ale patrimoniului, cuprinzând nu numai patrimoniul construit și tradițiile imateriale, ci și patrimoniul gastronomic al regiunii.” Mai mult, traseul „a scos în evidență unitățile de cazare care ajută la protejarea patrimoniului construit, atrăgând turismul durabil și aducând astfel beneficii economice”.
Via Transilvanica a fost inițiată de organizația Tășuleasa Social și străbate România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Este primul și, deocamdată, singurul traseu de lungă distanță din țară. Pe cuprinsul lui se află 12 situri UNESCO, printre care comuna Biertan, cu biserica sa fortificată, și ruinele cetății Sarmizegetusa Regia.
Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 28 septembrie, la Palazzo del Cinema din Veneția (Italia). În timpul ceremoniei vor fi anunțați și câștigătorii Marelui Premiu (Grand Prix) și ai Premiului Publicului, fiecare în valoare de câte 10.000 de euro.
