Click pentru a te abona

O tânără acuză de malpraxis ginecologul. Bebelușul ei s-a născut mort.

0 Shares

O tânără de 24 de ani, Mihaela, a ajuns în urmă cu câteva zile la spital cu dureri și contracții specifice nașterii. Chiar dacă sarcina ei era la termen și a mers la medic conform calendarului întocmit de ginecologul care monitoriza starea de sănătate  a mamei și a fătului pe parcursul celor nouă luni, ajunsă la spital cu durerile facerii a fost internată după consult și, ginecologul (care a monitorizat-o pe tot parcursul sarcinii) i-a spus să stea liniștită că nu i-a venit sorocul și că nu este nimic grav. El a asigurat-o că nu are nevoie de cezariană și că, atât ea cât și bebelușul sunt în siguranță.

Untitled 1

Femeia spune că timp de trei zile nimeni nu a mai consultat-o, sau că acest lucru a fost facut superficial și că, doar după ce a acuzat o stare generală de rău și după ce a spus că nu mai simte copilul mișcându-se i s-au făcut investigații. Ecografia a arătat, însă, că bătăile inimii fetiţei din pântec erau neregulate. Copilul era înfăşurat în cordonul ombilical. Mihaela a fost dusă imediat în sala de operaţie. Acolo i-a văzut pentru prima oară pe medici. A fost operată, dar copilul ei s-a născut mort. Mama crede că operaţia i-a fost făcută prea târziu.

Tânăra și tatăl bebelușului mort acuză de neglijență, rea-voință și malpraxis, medicul care trebuia să aibă grijă de ea, cel care a asigurat-o că totul este în regulă și că nu are motive de îngrijorare cu atât mai puțin de o operație de cezariană atunci când încă bebelușul mișca și dădea semne că vrea să se nască. Bebelușul de 4,5 kg era fetiță și urma să fie botezată cu numele de Andreea.

Tânăra familie era la primul copil pe care și l-au dorit cu toată dragostea. Disperați și dornici să se facă dreptate, oamenii au depus plângere la poliție și la Colegiul Medicilor pentru că vor ca medicul vinovat de moartea bebelușului lor să răspundă. Ei îl acuză pe medic de neglijență, rea-voință și malpraxis. O anchetă desfășurată în Spitalul Județean Tulcea va elucida acest caz în cel mai scurt timp.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com