Primăria Municipiului Tulcea a primit vizita delegației Biroului de Cooperare Elvețiană din cadrul Ambasadei Elveției
Se are în vedere pregătirea unor programe de finanțare: sănătate, incluziune socială, învățământ dual, eficientizare energetică
Primăria Municipiului Tulcea a primit vizita delegației Biroului de Cooperare Elvețiană din cadrul Ambasadei Elveției, condusă de Giacomo Solari, alături de reprezentanți din Ministerul Finanțelor.
Scopul vizitei a fost identificarea nevoilor locale din diverse domenii, în vederea pregătirii unor programe de finanțare: sănătate, incluziune socială, învățământ dual, eficientizare energetică.
„Elveția a semnat în decembrie 2022 un nou acord bilateral al contribuției elvețiene pentru România, în valoare de 221 mil franci elvețieni, program în care și Municipiul Tulcea este eligibil pentru finanțare.
În cadrul primului primului program de cooperare, Elveția a finanțat 7 centre medicale, 3 dintre ele fiind în localități din județul Tulcea. Am discutat despre proiecte în domeniile sănătății și asistenței sociale, despre educație, învățământ dual și incluziune socială, dar și despre eficientizare energetică și sisteme alternative de producere a energiei și biogazului.
Căutăm orice oportunitate de finanțare pentru proiectele Municipiului Tulcea și ne bucurăm să găsim un partener în Elveția, o țară non-UE care sprijină cu finanțare directă proiecte din țara noastră” a declarat George Șinghi, viceprimar al municipiului Tulcea.
