Click pentru a te abona

Un copil de 7 ani a intrat în școală cu o armă cu lunetă de tip airsoft

870 Shares

La data de 11 mai a.c., în jurul orei 13.55, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au fost sesizați, prin SNUAU 112, de directorul Școlii Generale nr. 33 Anghel Saligny Constanța, cu privire la faptul că un minor, de 7 ani, elev al școlii respective, ar fi introdus, în incinta unității de învățământ, o armă.

Armă cu lunetă de tip airsoft

Patrula mixtă deplasată la fața locului, formată din polițist și jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a constatat că, la data de 10 mai a.c., în jurul orei 17.00, minorul ar fi introdus, în unitatea de învățământ, o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală și nesupusă autorizării), aceasta fiind ridicată de un cadru didactic.

În cauză, cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Totodată, se fac verificări sub aspectul comiterii unor fapte de natură contravențională, prevăzute de Legea 295/2004.

870 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com