Click pentru a te abona

Ramazan Bayramı hayırlı olsun! Credincioșii musulmani sărbătoresc începând de vineri, 21 aprilie 2023, „Bayramul dulce”

1.1K Shares

Credincioșii musulmani vor sărbători vineri, 21 aprilie 2023, prima din cele trei zile de Ramazan Bayram, sărbătoare care încheie cele 29 de zile de post și rugăciune specifice Lunii Ramazan.

Credincioșii musulmani sărbătoresc începând de vineri 21 aprilie 2023 Bayramul dulce

Sărbătoarea a debutat cu slujba oficiată în prima zi în toate lăcașurile de cult musulman, la care au luat parte bărbații. După slujbă, membrii familiilor merg la cimitir pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice, urmând ca mai târziu copiii să colinde din casă în casă. Fiind cunoscută și ca „bayramul dulce”, cu prilejul acestei sărbători de pe mesele musulmanilor nu lipsesc tradiționalele baclavale.

Muftiul Iusuf Muurat Șeful Cultului Musulman din România

Vineri, 21 aprilie, muftiul Muurat Iusuf a oficiat slujba de Ramazan Bayram la Geamia Hunchiar, începând cu ora 06:47.

„Stimați credincioși, urmează trei zile de sărbătoare, trei zile în care casele noastre sunt deschise prietenilor și rudelor, când noi, la rândul nostru, mergem în vizite, bucurându-ne de cei dragi și de mese îmbelșugate. Vă îndemn ca și după cele 29 de zile de post să păstrăm în suflet căința și rugăciunea, să fim alături de semenii noștri, să ne primenim în continuare sufletul prin citirea Coranului.

Luna Ramazan a fost o lună de reflecție, o lună în care ne-am analizat propriile fapte și propriul comportament cu scopul de a găsi calea cea bună în viitor, de a corecta ce am greșit și de a fi mai buni, de a ne cântări mai bine faptele și vorbele și de a da dovadă în continuare de solidaritate și respect în relația cu semenii noștri, indiferent de etnie.

Fiecare astfel de perioadă poate fi pentru oricare dintre noi un pas nou spre propria schimbare în bine dacă vom învăța să ne dedicăm mai mult reflecției, rugăciunii și faptelor bune indiferent de perioada din an pe care o traversăm. Nu doar de sărbători trebuie să fim atenți la nevoile semenilor noștri, nu doar de sărbători trebuie să mergem la geamie. Sufletul nostru are nevoie permanent de hrană, asemenea corpului căruia îi oferim zilnic bucate.

Să ne bucurăm, așadar, de cele trei zile de sărbătoare care vor urma, să le petrecem în compania familiilor și prietenilor. În același timp, să nu uităm că frați de-ai noștri sunt în grea suferință în zone de război sau grav afectati de dezastre naturale și în aceste zile de sărbătoare să fim alături de ei măcar cu rugăciunile noastre!”

Doresc să transmit tuturor credincioșilor musulmani

Ramazan Bayram Fericit!

Ramazan Bayramı Qayırlı bolsın!

Ramazan Bayramı hayırlı olsun!

Eid Al-Fitr Mubarak!”

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

1.1K Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com