Trecem la ora de vară 2023. Ora 3.00 de duminică dimineața va deveni ora 4.00.
Sâmbătă noaptea (25-26 Martie 2023) românii își vor da ceasul cu o oră înainte, pentru a trece la ora de vară. Ora 3.00 de duminică dimineața va deveni ora 4.00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Ora de vară în 2023 va fi valabilă, astfel, până în 29 octombrie 2023.
În anul 1997 s-a adoptat o ordonanță în care se precizează:
”În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00″.
În prezent, peste 100 de ţări din toată lumea folosesc acest mecanism. În lume sunt însă state sau teritorii care nu au adoptat această convenţie, de exemplu ora de vară nu este folosită în ţările de la Ecuator şi de la Tropicul Capricornului şi nici de Japonia şi China sau în statele americane Hawaii şi Arizona.
„Ora de vară” a fost lansată pentru prima oară de omul de ştiinţă american Benjamin Franklin în 1784, într-un eseu intitulat “Un proiect economic”, prin care îndemna populaţia să se trezească mai devreme pentru a se folosi de lumina soarelui şi a economisi uleiul utilizat la lămpile de iluminat public.
