O femeie s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc din Brăila
Femeia, în vârstă de 72 de ani, nu a dorit să vorbească cu nimeni iar pompierii nu au putut folosi salteaua pneumatică din cauza construcției de la parter. Femeia s-a auncat de la o fereastră a locuinței și a murit în scurt timp
”Referitor la evenimentul care s-a produs astăzi in municipiul Brăila, ISU a deplasat la fața locului o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, o saltea pneumatică de salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
În ceea ce privește salteaua pneumatică, utilizarea acestor perne pneumatice în misiunile de salvare ale pompierilor se recomandă doar ca soluție excepțională, în cazul în care toate celelalte modalități de intervenție nu sunt viabile. Menționăm faptul că aceasta nu a putut fi instalată deoarece la nivelul solului, deasupra ferestrei unde se afla persoana, există o construcție (balcon), vegetație înaltă și un gard metalic.
În plus, așa cum am menționat anterior, la locul intervenției a fost alocată și o autoscară de salvare de la înălțime. Cu toate acestea, persoana a refuzat să coopereze”, conform ISU Brăila.
