Liviu Dragnea:„Pentru zona Deltei Dunarii vom folosi instrumentul ITI – 1 miliard de euro vor fi alocate pentru această zonă”
Primele ghiduri ale solicitantului pentru Regio – Programul Operaţional Regional 2014-2020 vor fi publicate în luna mai a.c. În felul acesta se intră în linie dreaptă iar finanțarea pentru județul Tulcea și nordul județului Constanța devine palpabilă.

„Pentru zona Deltei Dunarii vom folosi instrumentul ITI: 1 miliard de euro vor fi alocate pentru această zonă. O altă noutate este modul în care România abordează Strategia Dunării: se pare că suntem singura țară care finanțeaza în mod real proiecte pentru Strategia Dunarii”, a anunţat Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea. Investiţiile Teritoriale Integrate (ITI) reprezintă o noutate faţă de programul anterior (2007-2013). Ele permit intervenţii concentrate şi corelate pe mai multe domenii dintr-o singură zonă, pentru dezvoltarea integrată a acesteia.
ITI Delta Dunării va fi utilizat, prin contribuția tuturor Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) 2014-2020, într-un areal format din 38 de unități administrativ teritoriale din cadrul Rezervației Biosfera Delta Dunării, din Județul Tulcea și din nordul Județului Constanța. În această zonă, Regio 2014 – 2020 va sprijini finanțarea activităților din următoarele axe prioritare: Axa 2. Sprijinirea competitivității mediului de afaceri Axa 3. Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon Axa 5. Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Axa 6. Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională și locală Axa 7. Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului Axa 8. Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale Axa 10. Îmbunătățirea infrastructurii educaționale.
Regio 2014-2020 va cofinanţa, de asemenea, Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară al României: „Nu va fi finanţat în totalitate din Programul Operaţional Regional. Sunt alocate 300 de milioane de euro, iar diferența va fi suportată din veniturile Agenţiei Naţionale de Cadastru. Este un program foarte necesar ce se va întinde pe 7-8 ani. Vom stabili şi modul în care se prioritizează localităţile, vrem să mergem pe principiul cadastrului general, adică atunci când se ia o unitate administrativ teritorială se face cadastru complet, nu pe categorii extravilan/intravilan”, a completat ministrul Liviu Dragnea.
