Click pentru a te abona

Accident rutier între două autoturisme pe str.Isaccei din Tulcea.Două persoane au ajuns la spital

182 Shares

Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, un bărbat de 23 de ani, din municipiul Tulcea, care conducea un autoturism pe strada Isaccei, din municipiu, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul condus de către o femeie, în vârstă de 34 de ani, din localitate, care circula în fața sa, intrând în coliziune față-spate cu acesta, după care a părăsit partea carosabilă.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui pasager din primul autoturism, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultând faptul că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, efectuându-se cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

182 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com