Click pentru a te abona

(Video) Au încercat să scape de droguri, chiar în momentul în care jandarmii se aflau lângă ei

635 Shares

Doi tineri din Galați au fost depistați de jandarmi având asupra lor câteva pliculețe cu substanțe interzise, de care au încercat să scape. Cei doi s-au ales cu dosar penal.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News     

Un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Galați a observat într-o zonă întunecată din cartierul Dunărea un autoturism în care se aflau doi bărbați. Jandarmii s-au apropiat de vehicul, moment în care persoana aflată pe locul șoferului a deschis portiera mașinii și a aruncat în vegetația din zonă mai multe pliculețe.

Galați Au încercat să scape de droguri chiar în momentul în care jandarmii se aflau lângă ei

Oamenii legii l-au întrebat pe bărbat ce a aruncat, iar acesta le-a spus că a făcut curat în mașină. Jandarmii au căutat și au găsit în vegetația din zonă pliculețele aruncate, iar în interiorul acestora a fost găsită o substanță cristalină de culoare albă, iar sub autoturism a fost găsită o țigară confecționată manual, dintr-o substanță vegetală de culoare verde. În continuare, jandarmii au trecut la verificarea autovehiculului, în interiorul căruia au fost găsite alte pliculețe cu o substanță vegetală de culoare verde, iar între banchetele din față ale autoturismului a fost găsit un cuțit cu tăiș dublu, cu teacă, despre care șoferul a declarat că îl are de mult timp în mașină și a uita de el.

Cei doi tineri au fost conduși de jandarmi la sediul poliției, unde au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc. Cercetările sunt continuate de poliție.

635 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com