BINET – reţea regională de incubatoare de afaceri
Luni, la sala de conferinţe a hotelului Delta Tulcea a avut loc deschiderea lucrărilor în cadrul sesiunii de training si vizitei de lucru efectuate în cadrul proiectului BINET – reţea regională de incubatoare de afaceri, implementat de Asociaţia de cooperare transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos.

La lucrări au participat reprezentanți ai tuturor partenerilor din proiect, din România, Republica Moldova, Ucraina, Turcia, Armenia, Grecia. Evenimentul a fost deschis de Vasile Strat, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, în calitate de gazdă.
„Astfel de vizite de lucru ne oferă prilejul de a discuta despre un subiect extrem de important pentru toţi partenerii din cadrul Asociaţiei, iar aici mă refer la perioada de accesare 2014-2020. În plus, avem şansa ca, în cadrul discuţiilor, să aducem în prim plan exemple de bună practică şi să creăm cadrul propice pentru stabilirea detaliilor legate de promovarea celor mai importante investiţii pe termen lung“, a transmis vicepreşedintele Vasile Strat.
Tot în deschiderea sesiunii de lucru au luat cuvântul Avram Micinschi, preşedinte al Consiliului Raional Cahul, RM şi totodată vicepreşedinte al Euroregiunii Dunării de Jos, Andrei Malasevschi, preşedinte al Consiliului Raional Cahul, RM şi Nicolae Dobrovici Bacalbaşa, Preşedinte Consiliul Judeţean Galaţi.
Vizita de studiu din judeţul nostru se va desfăşura în perioada 15-19 martie şi va include vizite în teren, work shop-uri tematice şi prezentări ale posibilităţilor oferite de proiectul implementat.
