Click pentru a te abona

Măsuri de ordine publică în zona Stadionului ,, COZMA ZAIŢ’’ din municipiul Tulcea

0 Shares

Sâmbătă, 14 martie a.c., peste 20 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea vor asigura măsurile de ordine publică la partida de fotbal dintre echipele F.C. Delta Dobrogea Tulcea şi  Juventus Bucureşti.

Competiţia sportivă se va desfăşura începând cu ora 15.00, pe stadionul “Cozma Zaiţ” din municipiul Tulcea. Accesul publicului în stadion va fi permis de la ora 14.00.

Jandarmii vor asigura condiţiile de siguranţă pentru toţi participanţii la această manifestare sportivă şi vor acţiona pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind în cazul tulburării ordinii publice, în imediata apropiere a stadionului cât şi pe traseele de deplasare.

Jandarmeria Tulcea reaminteşte că, potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea si combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive cu modificările şi completările aduse de Legea 10 din 2012, spectatorilor le este interzis:

  • să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
  • să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
  • să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
  • să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă, petarde, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă;
  • să refuze prezentarea documentelor de acces şi după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificata a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
  • să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;
  • să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz a arenei sportive;
  • să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
  • să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
  • să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;
  • să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
  • să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;
  • să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.

Jandarmeria Tulceană recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com