Click pentru a te abona

Servicii Publice Tulcea: Lucrăm pentru un oraș curat pe toate coordonatele sale- în fața blocului, a casei, în parc, pe stradă, peste tot(!)

249 Shares

„Pentru noi ,,peste tot ” înseamnă și zonele mărginașe, dealurile, văile, pădurile și apele din jur. Acolo, unde tot unii dintre noi, locuitorii municipiului Tulcea, aruncăm orice, unde nu ne vede nimeni, unde e mai comod decât la punctele de colectare, unde nu prea locuim și unde uităm că ,,peste tot” este Tulcea” spun cei de la Servicii Publice Tulcea.

Gunoi

„Avem o procedură pentru asta și ținem foarte mult la respectarea ei: identificăm terenurile cu deșeuri abandonate, proprietarii sau utilizatorii privați sau publici, avertizăm, amendăm sau igienizăm pe cheltuiala acestora.

Gunoi

Zonele Vărărie Baltă, lângă Cimitirul nou, Gara de mărfuri, fosta rampă pentru deșeuri industriale, fostul poligon auto, Gel&Co, Tudor Vladimirescu, Rogozului, Fabricilor, Bacului, Orizontului, intrările Taberei, Prislav I, Agighiol sau Murighiol, sunt doar câteva exemple de „peste tot”.

„Dacă ne dorim cu adevarat să ne protejăm natura, orașul, căminul și să avem ce lăsa copiilor noștri, trebuie să acceptăm că mai avem mult de învațat pentru a ne forma deprinderea de a nu mai arunca „peste tot” gunoiul produs. Nu e o luptă cu morile de vânt. Nu e o muncă în zadar.

Într-un fel sau altul, de bunăvoie sau nevoiți, vom diminua continuu acest fenomen, 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘁𝗼𝘁” a declarat primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie.

249 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

1 Comentariu
Vechi
Noi Cele mai votate
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

este o actiune pe care o salut, trebuie luate masuri dure inpotriva tuturor celor care nu ingrijesc proprietatea lor,gardurile, terenul din fata portii, a scarilor de blocuri,s.a.m.d,pusi la plata daca efectuati lucrarile dvs, deasemeni luate masuri impotriva celor care au proprietati lasate in degradare, arata foarte urat acest oras,si se poate foarte usor rezolva aceasta situatie daca edilul nu ar fi preocupat numai de voturi.Daca orasul se schimba, omul voteaza in consecinta. Sunt multe orase , sate, comune din tara, care arata de sec. actual,aveti exemple ,nu ramane decat sa le urmati.Mult succes in continuare.

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com