Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice
La întâlnirea de lucru a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice desfășurată la Prefectura Tulcea au fost prezenţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice şi ai serviciilor publice deconcentrate cu atribuţii în domeniu. Conform ordinii de zi, reprezentantul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Tulcea a prezentat un material informativ cu privire la posibilităţile de achiziţionare, de către persoanele cu venituri mici, a bunurilor confiscate de către organele de control al instituţiilor din judeţul Tulcea.
În baza H.G. 731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietea statului, bunurile alimentare perisabile sunt lăsate spre valorificare persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate pentru comercializarea acestora către populaţie, valorificarea efectuându-se la preţul stabilit de către agenţii economici.
Referitor la bunurile alimentare neperisabile şi nealimentare, acestea pot fi achiziţionate de către persoanele vârstnice cu venituri foarte mici de la sediul A.J.F.P.-Tulcea din str. Babadag, nr.163 bis, Compartiment valorificări bunuri, in baza unei cereri depuse la Registratura Generala.
Persoanele vârstnice fara venituri pot intra în posesia bunurilor alimentare neperisabile şi nealimentare, prin atribuirea cu titlu gratuit a acestor bunuri, dacă îndeplinesc una din următoarele condiţii:
– daca sunt inscrise in căminele pentru persoane vârstnice;
– persoanele cu grad de handicap;
– daca au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale.
Pentru alte informaţii referitoare la bunurile alimentare neperisabile si nealimentare vă indicăm să vizitaţi site-urile anaf.ro şi mfinante.ro.
