Verificarea la Istanbul a navelor care transportă cereale ucrainene, este accelerată înainte ca acordul să expire
Blocajul navelor care transportă cereale ucrainene rămâne mare (de aproape o lună) din cauza inspecției care trebuie efectuate la Istanbul în temeiul acordului și cel puțin 12 au fost verificate în fiecare zi după ce săptămâna trecută numărul echipelor de inspecție a ajuns la cinci conform declarațiilor lui Amir Abdulla, coordonatorul Națiunilor Unite al Inițiativei pentru cereale la Marea Neagră citat de Bloomberg.
Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News
Expeditorii se grăbesc să exporte cât mai mult posibil prin coridorul Mării Negre înainte ca acordul actual să expire, negocierile privind prelungirea acestuia nefiind finalizate.
Numărul navelor care așteaptă verificări la intrare și la ieșire a fost de 131 de marți, 18 Octombrie 2022, în scădere de la 156 de vineri, a declarat un purtător de cuvânt al Centrului Comun de Coordonare.
Aproximativ 7,7 milioane de tone de cereale și alte produse alimentare au fost exportate în cadrul acordului începând cu 16 octombrie, potrivit Centrului Comun de Coordonare pentru inițiativa pentru cereale din Marea Neagră, mai transmite Bloomberg.
