VIDEO(!) Au ars 4 case în cartierul romilor din Babadag. Se pare că focul a fost pus intenționat
Cauza probabilă de producere a incendiul a fost acțiunea intenționată(ISU Tulcea)
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta”al județului Tulcea au fost alertați prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 03:40, că în orașul Babadag a izbucnit un incendiu la două locuințe.
Din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea a fost trimis în sprijin un echipaj format din 4 subofițeri cu o autospecială de stingere de capacitate mare.
S-a intervenit pentru a se limita extinderea flăcărilor la locuințele învecinate și s-a reușit în timp operativ ca incendiul la a patra locuință să fie lichidat iar în mai puțin de jumătate de oră de la primirea apelului incendiul a fost localizat.
Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News
În cursul dimineții încă se lucra pentru stingerea tuturor focarelor. În urma incendiului, două locuințe au fost distruse de flăcări, o a treia a fost afectată parțial, iar la a patra casă a ars acoperișul.
Intervenția pompierilor a fost una dificilă și cu risc mare de propagare a incendiului deoarece casele din acea zonă a orașului sunt foarte apropiate una de alta iar pompierilor le-a fost destul de greu să localizeze și să oprească la timp extinderea flăcărilor.
Nu au fost înregistrate victime, iar cauzele probabile de producere a incendiului urmează a fi stabilite după încheierea misiunii.
