Click pentru a te abona

Crucea Roșie Tulcea: recunoștință pentru voluntariat și solidaritate

0 Shares

Untitled 1

Chiar de Ziua Internațională a Voluntarilor,  Crucea Rosie Tulcea și-a premiat voluntarii, ca o recunoaștere publică a activităților derulate în sprijinul comunității pe parcursul anului 2014. A fost momentul în care s-au adus mulțumiri tuturor voluntarilor prezenți în sala, aflați departe sau anonimi, oameni cu suflet mare care, prin gesturi simple dar venite din inimă, au facut de multe ori diferența între solidaritate și indiferență.

Untitled 3 Având în vedere faptul că în cadrul fiecarui program de activitate au fost derulate proiecte care au presupus implicarea a peste 250 de voluntari, Crucea Roșie Tulcea a oferit celor mai activi voluntari diplome, insigne și medalii. Astfel, au fost acordate 22 de diplome de voluntar, 3 diplome de recunoștință și 2 diplome de merit. Cel mai înalt titlu oferit de Crucea Roșie a fost de „Voluntarul anului 2014” și a fost câștigat de Pavel Mariana, omul care salvează vieți și alină suflete, punându-și la dispozitie, 24 de ore din 24, nu numai propria persoană ci și întreaga familie și gospodărie pentru a asigura servicii de prim ajutor locuitorilor din Măgurele, un sat izolat din comuna Topolog care nu beneficiază de asistență medicală. Punctul de prim ajutor a fost inființat în gospodaria familiei Pavel în luna aprilie a.c., în cadrul proiectului „Puncte de prim ajutor din zone izolate”, cu scopul de a asigura în comunitățile neasistate medical, un punct de intervenție imediată.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com