Pr. Ionuț Raul Grosu, Biserica Sf. Gheorghe Tulcea: „Dezmințim informațiile care ar conduce opinia publică în direcția înțelegerii că transformăm clădirea fostului tribunal în biserică. Încep lucrările de restaurare și, temporar, am găsit o soluție ce nu ne îndepărtează de biserica noastră”
„Sunt mai bine de 5 ani de când se fac eforturi pentru depunerea unui proiect de restaurare a lăcașului de cult și a clopotniței cu ceas a Parohiei Sfântul Gheorghe din Tulcea, eforturi ce au fost răsplătite în luna februarie a acestui an, când am semnat contractul de finanțare a proiectului Conservarea, protejarea și punerea în valoare a monumentului istoric Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe”, numită și „Biserica Bulgărească”, „Biserica cu ceas” municipiul Tulcea, județul Tulcea , în valoare de peste 5 milioane de euro”
a declarat părintele paroh al Bisericii Sf. Gheorghe, pr. Ionuț Raul Grosu .
„Intervențiile ce se vor face la aceste două obiective vor consta în subzidire, întărire structură de rezistență, înlocuire șarpantă, eficientizare energetică etc. Aceste lucrări vor presupune închiderea bisericii pe perioada derulării lor, și implicit interzicerea accesului pentru public.
Pentru că programul liturgic nu poate fi întrerupt și, deci, credincioșii nu pot fi privați de asistența religioasă, am solicitat Primăriei Municipiului Tulcea acordarea, cu titlu gratuit și temporar, adică în cursul intervențiilor mai sus amintite, acordarea unui spațiu de la parterul clădirii fostului Tribunal, ce am constatat că nu este folosit de mult timp, pentru a ne continua activitatea”
a precizat părintele paroh.
Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News
„Schimbarea locului de desfășurare a serviciului divin public al Parohiei Sfântul Gheorghe din lăcașul de cult, monument istoric ce înnobilează municipiul prin vechimea și prestigiul ei, într-o sală din orice locație ar fi disponibilă, este și pentru noi un efort și o jertfă. Dar ținând cont de scopul final, am simțit că merită orice sacrificiu.
Pe de altă parte, găsind o soluție ce nu ne îndepărtează de biserica noastră și nici nu ne determină să apelăm la artificii ce vor aduce și alte neplăceri, considerăm că este un bun prilej pentru cei ce sunt în fruntea urbei să demonstreze că sunt buni iconomi.
Dezmințim orice informație care ar conduce opinia publică în direcția înțelegerii că transformăm clădirea în discuție într-o biserică, idee care este pe cât de neadevărată, pe atât de caraghioasă, sau că vom prelua acest imobil definitiv. Sunt convins că oricine citește acest material a trecut prin situația de a-și renova dormitorul, moment în care a fost nevoit să se odihnească în orice altă încăpere disponibilă în casă, fără însă a-i schimba destinația sau numele.
Închei prin a mulțumi tuturor pentru interesul arătat pentru acest subiect și ne dorim ca în cel mai scurt timp să vă putem invita la sfințirea bisericii noastre, după restaurare”
a mai declarat Pr. Ionuț Raul Grosu, paroh al Bisericii Sf. Gheorghe Tulcea.
Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News
La rândul său, Ștefan Ilie, primarul municipiului tulcea a răspuns întrebărilor noastre asigurându-ne de buna credință a consilierilor locali care au votat și a sa personală:
„La solicitarea Parohiei Sfântul Gheorghe din Tulcea (Biserica cu ceas), am supus aprobării Consiliului Municipiului Tulcea acordarea, cu titlu gratuit și temporar, în perioada lucrărilor de consolidare a bisericii – monument istoric, a două încăperi dintr-o clădire apropiată (fostul tribunal), pentru desăvârșirea serviciului divin public pentru credincioșii parohiei.
Am condiționat acest fapt de obținerea tuturor autorizațiilor necesare funcționării unui astfel de serviciu religios și am fost asigurat de părintele paroh Ionuț Raul Grosu că se vor obține toate documentele necesare iar serviciul de asistență religioasă pentru credincioșii parohiei se va desfășura conform cutumelor doar în perioada lucrărilor la corpul bisericii Sf. Gheorghe”
a precizat primarul Ștefan Ilie.
Citeşte şi: Vezi Program „Dichis’n’Blues”(!) Tulcea,1-3 Septembrie 2022
„Susținem efortul Parohiei Sf. Gheorghe și suntem bucuroși pentru că au obținut și semnat deja un contract de finanțare de peste 5 milioane de euro pentru Conservarea, protejarea și punerea în valoare a monumentului istoric Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe”, numită și „Biserica Bulgărească” sau „Biserica cu ceas” din municipiul Tulcea.
Biserica, declarată monument istoric, lăcaş de cult reprezentativ pentru creştinii tulceni şi un reper spiritual şi de artă bisericească al ţinutului dobrogean este construită în 1857 și constituie un obiectiv de referință pentru trecutul, prezentul și viitorul orașului Tulcea. Ea va dăinui peste veacuri și nu va fi întinată în vreun fel de micile și neînsemnatele orgolii răzvrătite într-un moment sau altul…”
a conchis Ștefan Ilie, primar al municipiului Tulcea.

Bună seara! Nu cred că se poate gândi că Tribunalul se transforma in Biserica. Este o soluție că biserica să-și poată face slujbele pe perioada cat se va lucra la reabilitarea ei. Mie mi se pare o idee foarte buna. Doamne ajuta că lumea sa se liniștească și să înțeleagă că este spre binele nostru al tuturor. Vă felicit pentru idee. O seara binecuvântată!