Click pentru a te abona

Activități de tip ,,BLITZ” desfășurate de polițiștii tulceni pe raza localităților Cerna, Traian, Dorobanțu și Cârjelari

472 Shares

Polițiștii tulceni au participat în cursul zilei de 31 august 2022 la o acțiune pe linie rutieră, desfășurată pe raza localităților Cerna, Traian, Dorobanțu și Cârjelari, în vederea conștientizării participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulația pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii, polițiștii au controlat 71 de autoturisme, au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 18.560 de lei, au reținut 3 permise de conducere, din care, 1 pentru alcool și 2 pentru depășiri neregulamentare. Totodată, au fost reținute 7 certificate de înmatriculare.

Urmăriţi Ştirile Dobrogeanews şi pe Google News

Principalele obiective ale acțiunii au fost prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere; combaterea comportamentului agresiv al conducătorilor de vehicule în conducerea acestora pe drumurile publice; depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic.

472 Shares
5 1 vot
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com