Festivalul Internațional de Folclor Peștișorul de Aur 2022 aduce la Tulcea cântece și dansuri din 8 state ale lumii și din 13 județe ale României. Vezi PROGRAMUL
Primăria Municipiului Tulcea, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Palatul Copiilor Tulcea organizează în perioada 7-12 august, în Tulcea, ediția a XXVIII-a ediție a Festivalului-Concurs Internațional de Folclor „Peștișorul de Aur”.
„Am ajuns, iată, la cea de-a XXVIII-a ediție a acestui festival important pe harta internațională a evenimentelor de gen! De la prima ediție, în 1992, o inițiativă a Ansamblului «Dorulețul», am izbutit ca de la an la an să fim mai exigenți atât în selectarea participanților, cât și în cadrul jurizării.
Ne străduim – și sunt motive clare să considerăm că reușim – să cultivăm gustul publicului pentru autentic și tradiție. De asemenea, participanții la festival (fie aceștia din țară sau de peste hotare) fac cunoștință cu frumusețile Deltei Dunării. Suntem încredințați că pentru toată lumea – participanți și spectatori, deopotrivă – «Peștișorul de Aur» va fi și în acest an o mare sărbătoare!”, a declarat prof. Ștefan Coman, managerul Ansamblului Artistic „Baladele Deltei”.
De peste hotare vor sosi ansambluri din: Bulgaria, Serbia, Macedonia, Mexic, Africa de Vest, Nepal, Turcia și Ucraina, iar din România vom avea ansambluri din județele: Botoșani, Bihor, Brăila, Cluj, Gorj, Iași, Olt, Prahova, Suceava, Satu Mare, Vaslui, Tulcea.
Juriul acestei ediții va fi format din: Președinte: Prof. dr MARIA TĂNASE MARIN, interpret, producător și realizator de emisiuni TV, cercetător în muzica de folclor. Carmen Olaru– jurnalist senior la TVR Iași, realizator TV, nume recunoscut în lumea presei de după anii ’90, are o carieră impresionantă, de aproape 30 de ani, în televiziune și nu numai.
Costică Bălărău – maestru coregraf, unul dintre cei mai cunoscuți profesioniști ai dansului popular și recunoscut ca atare nu doar în județul Olt și în țară, dar și în plan internațional. Ioan Simionca- maestru coregraf și specialist în comunicare, are o activitate prodigioasă în domeniul cultural, domeniu în care a activat mai bine de trei decenii. A făcut parte din Comisia pentru cultură și media, în Parlamentul României.
Petre Șușu –maestru coregraf și manager al Ansamblul Artistic Profesionist ”Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași. A desfășurat a ctivități de producție artistică, valorificare și promovare a folclorului muzical-coregrafic. Valentin Rău – maestru coregraf,directorul Casei de Cultură a Sindicatelor “Nicolae Iorga” Botoşani, o experiență vastă în promovarea și valorificarea folclorului românesc. Ștefan Coman, -maestru coregraf, manager al Ansamblului Artistic Profesionist ”Baladele Deltei”, director al Festivalului – Concurs Internațional de Folclor ”Peștișorul de Aur”.
Programul Festivalului Internațional de Folclor „Peștișorul de Aur”, ediția a XXVIII-a:
Luni , 8 august
- ora 18:00 – Biblioteca Județeană „Panait Cerna”
- Parada portului și dansului popular
- Vă aducem la cunoștință că în intervalul 18:00 -18:30 pe traseul : str. Isaccei ➡str.Unirii ➡str.Babadag➡str.Dobrogeanu Gherea ➡str. Păcii ➡Piața Civică, circulația va fi închisă.
- ora 18:30 – Piața Civică – Deschiderea Festivalului Internațional de Folclor „Peștișorul de Aur”, ediția a XXVIII- a
- ora 19:30 – Scena din Piața Civică – Spectacol – Concurs
Marți, 9 august
- ora 18:00 ➡Cartier Vest – Patinoar – Spectacol folcloric ➡Cartier E3 –Terenul de sport- Spectacol folcloric
- ora 19:30 – Piaţa Civică – Spectacol – Concurs
Miercuri, 10 august
- ora 19:30 – Piața Civică – Spectacol – Concurs
Joi, 11 august
- ora 19:30 – Piața Civică – Festivitatea de premiere și spectacolul de gală
„Festivalul-Concurs Internațional de folclor «Peștișorul de Aur» a ajuns în timp o tradiție și un standard de calitate al folclorului național și internațional.
În condiţiile actuale, festivalul tulcean «Peştişorul de aur» transmite de la o generaţie la alta moştenirea culturală a grupului sau a naţiunii respective, ideologia ei: o anumită viziune asupra trecutului, prezentului şi a viitorului lumii. Aceasta este un amestec de mituri, de tradiţii, de valori şi de principii care îi conferă individului o identitate etnică sau naţională, îl ajută să se descopere şi să se integreze”, a adăugat managerul Ștefan Coman.
