Accident rutier între două autoturisme pe str. Viticulturii din municipiul Tulcea
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în municipiul Tulcea.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Viticulturii din municipiu, ar fi efectuat manevra de virare la stânga, intrând în coliziune cu un alt autoturism.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Ambii conducători auto dețineau permise de conducere valabile și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
