Micul oraș Isaccea este blocat de camioane care transportă cereale/mărfuri din/spre Ucraina
Update: Duminică, 29 Mai 2022, erau peste230 de camioane staționate pe drumul spre Isaccea, în localitate și în împrejurimi.
Peste 100 de camioane aşteaptă de mai multe zile, pe malul românesc al Dunării, să treacă fluviul cu bacul în Ucraina, transmite Agerpres. Pe sensul opus, şoferii care transportă cereale din Ucraina trebuie să înfrunte o coadă de 30 de km pentru a ajunge în vama Isaccea, apoi în portul Constanţa.
Camioanele care folosesc punctul de trecere din Isaccea transportă cereale din Ucraina şi se îndreaptă spre Portul Constanţa sau în Bulgaria ori Turcia, iar la întoarcere unele sunt goale sau transportă alimente.
În oraşul Isaccea, unul din cele două sensuri de mers ale şoselei care uneşte drumul european 87 de trecerea bac este plin de camioane, la fel ca drumul neasfaltat de pe digul ce apără oraşul de inundaţii şi ca parcarea hub-ului umanitar amenajat în apropierea punctului de trecere a frontierei.
Chinul unor şoferi a început pe malul ucrainean al Dunării, la Orlivka, unde este o coloană de tiruri de 30 de kilometri.
„Capacitatea bacului este de 17 – 18 tiruri, doar că pe acel bac urcă şi autoturisme. La fiecare transport, circa 10 automarfare urcă pe feribot, pentru că toată lumea vrea să ajungă pe partea cealaltă. Bacul funcţionează non-stop, iar noi efectuăm controlul de frontieră atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii.
Avem personal suplimentat şi funcţionăm la capacităţi maxime, aşa cum am făcut-o de la izbucnirea conflictului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, inspectorul principal Andrei Ene, pentru Agerpres.
