Click pentru a te abona

Un bărbat a ajuns la spital cu traumatisme după ce trei autoturisme s-au ciocnit pe DN22, Isaccea-Niculițel

173 Shares

În seara zilei de 10 mai 2022, polițiștii Serviciului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22 E 87.

Din primele verificări efectuate de către polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Isaccea către Niculițel, județul Tulcea, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Niculițel, județul Tulcea, care circula pe sensul opus de mers.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani, a fost proiectat într-un alt auto, condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Murighiol, județul Tulcea.

Urmăreşte-ne pe Google News

În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager (bărbat) în vârstă de 81 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Toți conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sun aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.

În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

173 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com