Click pentru a te abona

Stăm în prima bancă la migraţia creierelor, dar suntem repetenţi la grija guvernelor faţă de educaţie. Europa trebuie să se regăsească şi în condiţiile din sistemul de învăţământ din România!

70 Shares

„Stăm în prima bancă atunci când vine vorba despre migraţia creierelor din România spre alte ţări europene, pentru că avem copii înzestraţi intelectual, talentaţi, muncitori, ambiţioşi, care sunt pregătiţi de cadre didactice dedicate profesiei lor! Elevii şi studenţii români reuşesc onorabil, cinstit şi cu multă muncă să ocupe locurile de pe podiumurile europene şi internaţionale la numeroase competiţii!

Lor le mulţumim pentru că steagul României este prezent printre steagurile ţărilor mult mai dezvoltate ca noi, care au sisteme educaţionale performante, în care statul investeşte! Din păcate, suntem repetenţi la grija pe care guvernele care s-au succedat la conducerea ţării au acordat-o acestui sistem de educaţie.

Avem lipsuri mari în continuare, deşi de ani întregi sindicatele din educaţie duc o luptă fără oprire pentru obţinerea unui loc în lista priorităţilor acestor guverne”, afirmă Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Simion Hăncescu afirmă, în mesajul transmis de Ziua Europei.

„Ne dorim o economie performantă, care să funcţioneze ca un motor nou, nu unul cârpit, dar nu putem ajunge aici dacă de pe băncile şcolii nu vor ieşi absolvenţi bine pregătiţi, în ton cu cerinţele actuale ale pieţei muncii şi mai ales motivaţi să rămână în această ţară!

De Ziua Europei, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ îşi doreşte o şcoală românească mai aproape de condiţiile pe care alte state membre ale Uniunii Europene le oferă elevilor, dar şi lucrătorilor din sistemul de educaţie!”, conchide Hăncescu.

70 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com