Click pentru a te abona

9 Mai 2022: Proclamarea Independeței României(1877). Ziua Europei(1985)

64 Shares

Nu putem uita că ziua de 9 mai are o semnificație aparte pentru români: proclamarea independenței de stat. La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu citea în Parlamentul României „Proclamația de independență”, prin care România rupea definitiv relațiile de vasalitate cu Imperiul otoman.

La 8 mai 1944, în urma capitulării Germaniei, se încheia, în Europa, al Doilea Război Mondial, cea mai teribilă confruntare militară din istoria omenirii. 9 mai devenea, așadar, prima zi de pace, fiind sărbătorită în fiecare an ca Ziua Victoriei.

„Unită în diversitate” este deviza Uniunii Europene. A fost folosită pentru prima dată în 2000 (cu aproximaţie) şi a fost pentru prima dată mentionată oficial în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, încheiat în 2004. Semnificaţia devizei este că, prin Uniunea Europeană, europenii îşi unesc eforturile pentru a lucra împreuna pentru menţinerea păcii şi pentru prosperitate.

Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985. Lua, astfel, sfârşit o lungă istorie de confruntări sângeroase şi se inaugura o nouă etapă în evoluţia continentului nostru, bazată nu pe forţă şi violenţă, ci pe cooperare economică şi armonizare legislativă.

Dând curs apelului lui Robert Schuman, şase ţări – Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda – au semnat, la 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris privind prima dintre comunităţile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

Ulterior, cele şase state au decis să edifice o comunitate economică, bazată pe libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor şi, în 1957, prin Tratatul de la Roma, au înfiinţat Comunitatea economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi. La mulți ani românilor și tuturor europenilor!

Michael Gudu Deputat PNL Tulcea

64 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com