Click pentru a te abona

Consiliul Județean Tulcea, la ceas aniversar: 30 de ani de la înființarea instituției administrației publice județene

126 Shares

Vineri, 6 mai, la sala Mihail Kogălniceanu din municipiul Tulcea a avut loc o ședință festivă organizată pentru a marca împlinirea a 30 de ani de activitate a Consiliului Județean Tulcea.

La evenimentul organizat de Consiliul Județean Tulcea au participat foști președinți și vicepreședinți ai instituției, prefectul Alexandru Dan Munteanu, primarul municipiului, Ștefan Ilie, episcopul Tulcii, P.S. Visarion Bălțat, directorii structurilor subordonate Consiliului Județean Tulcea și reprezentanți în conducerea structurilor Executivului județean.

Ședința a început cu intonarea imnului de stat de către un grup de tineri ai Ansamblului „Danubius“ din cadrul Centrului Cultural „Jean Bart“ Tulcea și a continuat cu un scurt moment de reculegere în amintirea celor care nu mai sunt printre noi.  

Discuțiile au fost deschise de Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, care a vorbit despre aportul tuturor celor care au condus instituția administrației județene de-a lungul celor trei decenii de activitate în acest domeniu.

„Vreau să vă mulțumesc de la început pentru că ați răspuns invitației de a participa la acest eveniment festiv, care reprezintă o bornă în activitatea Consiliului Județean Tulcea, respectiv nu mai puțin de trei decenii de activitate administrativă. Toți care s-au aflat la conducerea Consiliului Județean au contribuit semnificativ la dezvoltarea județului, dar toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără implicarea tuturor specialiștilor din cadrul instituției.

Alături de echipa de conducere, există o echipă profesionistă a aparatului de specialitate al Consiliului Județean Tulcea, fără de care activitatea administrativă nu ar fi posibilă. Avem o echipă de specialiști din toate domeniile cărora, de asemenea, trebuie să le mulțumim pentru muncă depusă în slujba tulcenilor“, a început președintele Horia Teodorescu.

În continuare, domnia sa a făcut referire la fiecare mandat din 1992 și până acum și la realizările pe care le-au lăsat în urma lor toți cei care au condus destinele instituției administrației județene.

După ce Preasfinția Sa Visarion, Episcopul Tulcii, prefectul Alexandru Dan Munteanu și primarul municipiului, Ștefan Ilie, au vorbit despre importanța Consiliului Județean Tulcea, a venit rândul primului președinte al instituției, Florin Hrițcu, să povestească despre activitatea administrativă de acul 30 de ani:

„În opt ani de mandat nu am avut niciun proiect de hotărâre respins. Cred că acest lucru este deosebit de important în administrație: să nu conteze culoarea politică, toată lumea trebuie să «tragă la aceeași căruț㻓, a transmis Florin Hrițcu.

La rândul său, Trifon Belacurencu a adus în discuție investițiile istorice care se derulează în județul Tulcea: podul peste Dunăre, portul Tulcea și  Spitalul Județean.

În cadrul ședinței, au mai vorbit despre realizările Consiliului Județean Tulcea foștii vicepreședinți Ioan Boieru, George Șișcu, Nicolae Chichi.

În cadrul evenimentului, au fost înmânate plachete foștilor președinți și vicepreședinți, dar și secretarului general al județului Tulcea.

După închiderea ședinței oficiale, la parterul Consiliului Județean a fost dezvelit panoul aniversar care prezintă întreaga conducere a instituției din ultimii 30 de ani.

126 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com