Click pentru a te abona

Lege! Incitarea la violență, ură sau discriminare se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani

178 Shares

Camera Deputaților a aprobat, luni, 14 Martie 2022, o modificare a Codului Penal, prin care se incriminează incitarea la violență, ură sau discriminare, inclusiv pe criteriul apartenenței politice. Pedeapsa prevăzută este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Astfel conform amendamentelor adoptate, infracțiunea de incitare la violență, ură sau discriminare, inclusiv pe criteriul apartenenței politice, reprezintă:

Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

178 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com