Click pentru a te abona

Câștigătorii concursului din cadrul proiectului pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar

25 Shares

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară Tulcea, alături de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Tulcea au organizat etapa județeană a unui concurs din cadrul proiectului pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar

Pentru a celebra Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli (30 ianuarie), la nivel național a fost inițiat proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar, realizat de către Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Siguranță Școlară.

Polițiștii tulceni s-au alăturat acestui demers și au organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, activități informativ-preventive în patru unități de învățământ preuniversitar, pentru formarea unor comportamente nonviolente și a unor atitudini pozitive în rândul elevilor, bazate pe empatie, colegialitate, respect și responsabilitate.

În cadrul proiectului, elevii și-au pus imaginația și creativitatea la încercare, concurând pentru a transmite, printr-un afiș și un clip video, cel mai autentic mesaj de prevenire a violenței în școli.

Câștigătoarea acestei etape a fost Școala Gimnazială Nifon Bălășescu. Toți elevii implicați în proiectul câștigător au fost recompensați cu diplome și premii.

Echipa desemnată câștigătoare, la nivelul județului Tulcea, va participa la concursul național ai căror câștigători vor fi desemnați la data de 25 martie 2022.

Prevenirea violenţei în unităţile de învăţământ constituie o prioritate a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea.

25 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com