Protestul Lucrătorilor Poștali

Revendicările sindicaliştilor au fost prezentate atât în stradă, cât şi în sala de şedinţe a Prefecturii Tulcea, fiind preluate de către Subprefectul judeţului, domnul Corvin Bangu.
Acţiunea de protest a avut, ca principale motivaţii:
– iniţiativa managementului Companiei Naţionale Poşta Română de eliminare şi diminuare a veniturilor şi a altor drepturi ale lucrătorilor poştali;
– încălcarea, de către conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă 2008/2018, contract care este în vigoare.

Am ajuns în situaţia în care conducerea CN Poşta Română vrea să facă o restructurare masivă. La nivelul judeţului Tulcea funcţionează, atât în mediul rural cât şi urban, 24 oficii poştale, parte din acestea urmând să fie desfiinţate. În Municipiul Tulcea se doreşte desfiinţarea a două din cele trei oficii poştale. În întâlnirile cu cei din boardul companiei, ni se prezintă strategii de dezvoltare care însă nu sunt respectate
a declarat liderul de sindicat. Totodată, domnia-sa a menţionat câteva aspecte referitoare la managementul defectuos al companiei, faptul că nu există niciun dialog cu conducerea Poştei Române precum şi faptul că nu se respectă Contractul Colectiv de Muncă.
Subprefectul judeţului Tulcea, domnul Corvin Bangu, i-a asigurat pe reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România – Filiala Judeţeană Tulcea că va informa forurile superioare în legătură cu acţiunea de protest:
Vom informa Guvernul cu privire la revendicările dumneavoastră, inclusiv în legătură cu această apreciere referitoare la intenţiile pe care le are conducerea companiei. Suntem foarte interesaţi şi vom solicita, în acest sens, Strategia pe care o are CN Poşta Română în Judeţul Tulcea
a subliniat domnia-sa.
Biroul de presă Prefectura Tulcea
