MApN nu confirmă informațiile referitoare la o posibilă agresiune rusească în zona Insulei Șerpilor aflată la 45 km de Sulina
După știrile referitoare la situația din Marea Neagră după conflictul militar din Ucraina, MApN face câteva precizări:
Din datele de monitorizare obținute de structurile Forțelor Navale Române, rezultă că o navă militară rusă, care se află în apele internaționale ale Mării Negre, la limita de nord a Zonei Economice Exclusive a României (în afara acestei zone), deviază sau oprește navele comerciale aflate în marș către porturile ucrainene.
„De asemenea, NU confirmăm informațiile referitoare la o posibilă agresiune rusească în zona Insulei Șerpilor”precizează MApN într-un comunicat de presă.
