Click pentru a te abona

Braconaj cinegetic: Bulgar prins la vânătoare de rațe sălbatice după ce a trecut ilegal frontiera

64 Shares

Polițiștii de frontieră planificați în serviciu pentru supravegherea frontierei de stat, au depistat la malul românesc al Dunării, la km flv. 448,5, o persoana de sex masculin, care se afla într-o barcă înmatriculată în Bulgaria.

Procedând la interceptarea și legitimarea persoanei în cauză, colegii noștri au stabilit faptul că persoana depistată este cetățean bulgar, în vârstă de 42 de ani.

În barca acestuia au fost descoperite o armă de vânătoare, 208 cartușe de vânătoare, alte 14 obiecte folosite pentru vânătoare, dar și 34 de exemplare de rațe sălbatice braconate.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul a ieșit cu barca pe Dunăre, pentru a vâna, iar apoi s-a deplasat de pe teritoriul bulgăresc spre malul românesc. Totodată, cetățeanul bulgar nu deținea autorizație legală pentru a desfășura activități de vânătoare.

Ambarcațiunea, arma de vânătoare, muniția dar și vânatul au fost ridicate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, braconaj cinegetic și contrabandă calificată.

Ulterior, acesta a fost preluat de către autoritățile statului bulgar în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale.

64 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com