Ștefan Ilie: „Pentru mine Crăciunul copilăriei înseamnă „Moșoi”. Am crescut cu povestea lor și eram fascinat de magia acelor zile și nopți când se auzeau colinde în tot satul iar oamenii erau veseli…”
„Crăciunul copilăriei este…unic. Pentru fiecare dintre noi. Pentru noi, la Luncavița, prima mare bucurie era zăpada…Doamne, ce frumos ningea și se așternea zăpada peste pădure și peste balta înghețată bocnă(!)
Alegeam ulița cu cea mai mare pantă și chiuiam pe derdeluș până-n mijlocul bălții. Ne tăvăleam prin zăpadă, făceam oameni de zăpadă și ne bulgăream până oboseam. Îmi aduc aminte că mergeam și ne schimbam de haine de 3 ori pe zi și nici nu mai conta urecheala mamei, bucuria noastră era prea mare. Tataia era tâmplar și la început am avut o sanie de lemn dar curând, am căpătat o sanie cu șine metalice care aluneca mult mai bine.
Nu vă imaginați cum erau iernile în pădure, în Valea Fagilor, unde eram ca într-o poveste cu copaci uriași fermecați…Pentru mine Crăciunul însemna Moșoi: am crescut cu povestea lor și eram fascinat de zgomotul talăngilor și al clopotelor, de ineditul măștilor, de magia acelor zile și nopți când răsuna întreg satul a colinde iar oamenii se pregăteau cu sfințenie de Nașterea Domnului.
Noi ne bucuram, practic, de trei ori: venea Moș Nicolae, venea Moș Crăciun și la grădiniță ori la școală, venea și Moș Gerilă(!) Odată, Moșul m-a întrebat de ce nu am fost cuminte și am dat foc la mătură în fundul curții școlii…Tremuram tot de emoție și de uimire că, uite, Moșul chiar știa când faci rele…Am promis să nu mai fac și am plecat spre casă cu o mare curiozitate: cum de avea Moșul pantofi ca ai tatălui meu?!
Ne pregăteam de colinde încă de la începutul lunii decembrie când adunam și clopoțeii pe o funie de-i sunam cât era ziua de lungă. Măștile și talăngile erau purtate doar de băieții mai mari, de către cei care se pregăteau de armată…Aveam colindele noastre, eu cântam „La creangă de vișinel”, un colind tare frumos în care Dumnezeu stă lângă un vișin și împarte dreptatea povestind despre Nașterea Domnului și despre binecuvântare…Era o bucurie imensă toată perioada sărbătorilor când mergeam cu colinda și cu plugușorul și primeam dulciuri și bănuți, uneori, de la părinți și de la rude primeam chiar și suta albastră(!) Dacă erai sârguincios și econom la finalul sărbătorilor aveai bani de o bicicletă și nu era chiar de colo…făceam ceva bănuți și eram tare mândru(!)
În decembrie 1989 eram în clasa a șaptea, tata tăia porcul și m-au trimis să aduc ceva de acasă…atunci am văzut la televizor când oamenii strigau „dictatorul a fugit…!”M-am urcat pe bicicletă și-am mers prin sat strigând și eu a căzut Ceaușescu, „dictatorul a fugit”…oamenii mă sfătuiau să merg acasă și să tac pentru că nu se știe ce se va întâmpla…Oamenii erau bucuroși dar temători, nu știau ce se va întâmpla, trăiau cu frica de a nu ajunge la pușcărie…atunci am luat și o mamă de bătaie fiind astfel primul revoluționar din sat care a fost pedepsit…
După acel Crăciun am revenit la tradiții, uneori destul de haotic pentru că timpul nu mai trecea la fel. Acest fapt m-a determinat să refac Școala de Moșoi când am fost ales primar în 2004, să readuc tradiția, meșteșugurile, colindele, obiceiurile noastre din bătrânii-bătrânilor în actualitate, așa cum au fost.
Cred că fiecare dintre noi păstrăm Crăciunul copilăriei undeva în adâncul sufletului în cutiuța cu amintiri neprețuite. Vă mărturisesc că am regăsit la Tulcea dragostea tinerilor pentru colinde dar mai ales dorința de implicare, dorința de a-i ajuta pe oamenii care chiar au nevoie de ajutor. Și vreau să mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost în acest sfârșit de an complicat alături de noi cu dorința de a ajuta cât mai mulți oameni necăjiți, tuturor asociațiilor și persoanelor care în aceste zile au dăruit copiilor și celor aflați în dificultate din municipiul Tulcea! Și mai vreau să le urez tuturor tulcenilor Sărbători fericite!” (Ștefan Ilie, primar al municipiului Tulcea)
