Click pentru a te abona

Creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice

0 Shares

În perioada 15 noiembrie – 16 decembrie 2021, Administrația Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere pentru validarea instalatorilor în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice privind producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului realizează prin intermediul instalatorilor. După aprobarea ghidului de finanțare pentru anul acesta, va fi anunțată data de la care persoanele fizice se vor putea prezenta la instalatori în vederea înscrierii în program.

Michael Gudu Deputat PNL Tulcea

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com