Click pentru a te abona

Accident teribil! Un tânăr șofer a murit după ce a intrat cu viteză într-un copac de pe marginea drumului

544 Shares

În seara zilei de 2 decembrie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 22 E 87.

Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit că, un tânăr de 20 de ani, din orașul Măcin, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcția Măcin către Jijila, ar fi pătruns pe contrasens, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului. Din nefericire, tânărul, în vârstă de 21 de ani, prezenta semne incompatibile cu viața, iar echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a pronunțat decesul.

9 subofițeri au răspuns solicitării cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă.

În cauză,  polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului.

544 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com