Click pentru a te abona

Controale Comerț Tulcea: sancțiuni contravenționale în valoare de 21.500 lei

37 Shares

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea au efectuat o acțiune pe raza județului Tulcea, în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor de natură economică ce se comit în domeniul comerțului cu mărfuri, în general și al comerțului de produse de panificație, în special, precum și prevenirea/limitarea răspândirii noului coronavirus și reducerea efectelor asupra populației.

În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat o femeie de 53 de ani, din orașul Sulina, județul Tulcea, ce deținea 202 țigarete fără timbre naționale, în scopul de a le vinde. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de contrabandă.

De asemenea, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 27.100 de lei, din care 2 sancțiuni în valoare de 21.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea obligației operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;

O sancțiune în valoare de 5.000 de lei a fost aplicată conform O.U.G. nr.12/2006, privind regimul cerealelor și produselor de panificație și o sancțiune în valoare de 600 de lei a fost aplicată conform O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.


Totodată, în cadrul acțiunii, polițiștii au confiscat 202 țigarete fără timbru în valoare de aproximativ 121 de lei, 272 de pâini, diverse sortimente în valoare de 836 de lei și suma de 2.945,5 lei.


Menționăm faptul că astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, având scopul de a preveni și combate atât infracțiunile la domeniul economic, cât și infectarea cu noul coronavirus.

37 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com