Click pentru a te abona

România, groapa de gunoi a Europei: Peste o mie de tone de deșeuri transportate ilegal pe Dunăre, din Bulgaria

106 Shares

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au depistat două barje încărcate cu peste 1.000 tone deşeuri din fier, sosite în portul Murfatlar pe fluviul Dunărea, care urmau să tranziteze România, din Bulgaria, cu destinația Turcia, fără respectarea prevederilor legale. 

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra a două barje, care transportau conform documentelor deșeuri feroase, din Bulgaria cu destinaţia Turcia.

În urma controlului, s-a constatat ca deșeurile feroase sunt amestecate cu anvelope uzate, motoare ce conțin lubrifianți, deșeuri din material plastic, carton, hârtie, precum și componente din vehicule scoase din uz.

Astfel, s-a stabilit faptul că transferul de deșeuri nu îndeplineşte condiţiile legale, iar comisarii Gărzii de Mediu au luat măsura interzicerii efectuării tranzitului pe teritoriul României a deșeurilor și returnarea acestora în țara de origine.

Cele două barje au mai fost depistate în cursul lunii iunie, având o încărcătură similară de deşeuri neconforme, de către polițiștii de frontieră împreună cu comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, cei din urmă luând măsura de nepermitere a intrării în ţară în vederea efectuării tranzitului și returnarea deșeurilor la expeditor.

 S-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea măsurilor în desfășurarea activității de colectare/tratare/transport deșeuri și folosirea de acte nereale.

106 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com